Tăriceanu, cârja lui Ponta

Tăriceanu, cârja lui Ponta
Publicat: 10/08/2015, 14:42

Mai știți insectele alea verzi, care intrau în capul personajelor din filmele SF, preluau controlul butoanelor și-i transformau pe bieții oameni, subit și spectaculos, în „altcineva”, de nu-i mai găseai nici pe „distribuția” de la final?! Ei bine, despre asta mi-a amintit mie schimbarea lui Tăriceanu din ultimii ani.

E drept că unele dintre personaje aveau norocul să sufere transformări pozitive, dar, în general, era invers, la fel ca în speța noastră.

Nu poți să fii, natural, atât de „altfel”, după doar opt-nouă ani de când ai guvernat, încât să uiți complet vraiștea lăsată în urmă: o creștere artificială a PIB prin explozia prețului imobiliarelor – generată de acordarea facilă a împrumuturilor, situație care a condus la înregistrarea unui număr record de credite neperformante, la fel ca în cazul „creditelor doar cu buletinul” -, miliarde de lei refuzate investițiilor, pentru a putea fi plătite salariile unui număr „supranatural” de angajați la stat; lipsa, aproape totală, a investițiilor în infrastructura rutieră, creșterea nejustificată a excedentului bugetar, fapt care a generat necesitatea unor noi împrumuturi externe, impunerea unor taxe ilegale; creștrea evaziunii, a abuzurilor, a traficul de influență, vizibile la cel mai înalt nivel – de exemplu, cazul „bilețelului roz”, în care Tăriceanu cerea președintelui „un favor” pentru prietenul Patriciu.

Nimic din toate acestea n-a mai rămas în amintirea lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru ca, prin comparație, să-l facă să discearnă în cazuri similare.

Ba, dimpotrivă, Călin Popescu Tăriceanu face astăzi trimitere la adoptarea noului Cod Fiscal în următorii termeni: „Nu trebuie să repetăm aceleași greșeli (ca în 2009 și 2010, când Băsescu, spune el, a creat criza ca să-i blocheze strategia n.a.) și îi văd pe unii pregătiți să sacrifice un Cod Fiscal de care România are nevoie, în numele unor interese politice de moment și în numele luptei pentru putere”, a declarat fostul premier pentru site-ului ziare.ro.

Totuși, să-i spună cineva președintelui Senatului că nu vrea nimeni să „sacrifice” Codul Fiscal, ci doar să tempereze puțin termenii aplicării lui. Și asta, tocmai pentru ca economia să nu rămână, și după guvernarea Ponta, așa cum a rămas după guvernarea Tăriceanu: fericită, ca tuta pe marginea prăpastiei.

De altfel, „noul Tăriceanu” a rămas singurul care-i ține tira lui Ponta. Toți ceilalți – Oprea, Dragnea, liberalii – și-au dat întâlnire, la mijlocul lunii august, ca să discute pe aplicarea măsurilor noului cod.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Analiza regelui Carol al II-lea după atacarea Franței de către Germania. „Turcia este singura noastră...
×